VIDEO Iată cum arată coșmarul în care trăiesc zece familii din Buzău în prag de iarnă

Peste 50 de buzoieni de pe strada Stadionului sunt nevoiţi să tremure în case, după ce firma de instalaţii şi furnizorul local au întârziat luni bune ca să-i branşeze la reţeaua de alimentare cu gaze naturale. Locatarii disperaţi au făcut reclamaţii peste reclamaţii, însă fără succes.

De trei luni încearcă oamenii să se conecteze la sistemul de gaze naturale, dar răspunsul este de fiecare dată acelaşi: mai aşteptaţi.

„Am făcut cu o firmă şi noi ca să băgăm gaze, am montat centrală, am montat tot ce ne trebuie şi pentru două legături care trebuie. Sunt de făcut, ne ţine de peste trei luni de zile”, a declarat Stelian Ghiula, propietar.

Între timp a venit iarna, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării: au în case centrale termice şi calorifere, dar degeaba se uită la ele, iar temperatura din casa este aproape aceeaşi că afară.

„Suntem la zi cu plata, cu tot. Ne-au promis că ne bagă contoarele acum două săptămâni, iar când ne ducem acolo la Distrigaz, acolo ne spun să mai aşteptăm. Am rămas fără lemne, noi nu avem lemne, că puteam să ne facem sobe. Noi ce facem, încotro o apucăm?”, spune Neacșa Buzoianu.

Copiii s-au îmbolnăvit şi dorm îmbrăcaţi, în timp ce radiatoarele electrice care consumă foarte multă energie dau căldură abia cât să mai dezmorţească puţin atmosfera.

Deşi nu a oferit un punct de vedere oficial, firma de instalaţii spune că a făcut tot ce a depins de ea pentru a-şi duce sarcina la bun sfârşit.

La rândul lor, cei de la Distrigaz Sud Rețele susţin într-un comunicat că o parte dintre instalaţii vor fi puse în funcţiune până la sfârşitul săptămânii viitoare. Alţi locatari, însă, vor mai avea de aşteptat, pentru că lucrările vor fi planificate de săptămâna viitoare încolo.

Urmărește-ne pe Google News