VIDEO Green Adventure aduce la Nehoiu sute de pasionaţi de sporturi acvatice

Din ce în ce mai mulți turişti optează pentru vacanţe în Munţii Buzăului, fascinati de peisajele mirifice, râurile repezi bune pentru rafting și de pereţii stâncoşi potriviţi pentru escalade.

Câţiva promotori ai turismului de aventură au întrezărit potenţialul zonei. Astfel, de câțiva ani, o asociație din București, Green Adventure, aduce la Nehoiu sute de pasionaţi de sporturi acvatice în fiecare vară.

Acum, pasionaţi de rafting vin din toate colţurile ţării și de peste hotare pentru a se aventura pe râul Buzău. Tot în Munții Buzăului se află lacul de acumulare Siriu, unde turiștii dornici de experiențe tari pot încerca plimbările cu caiacul.

Cele două sporturi acvatice, dar și escalada pe stânci abrupte ori traversarea unor văi pe tiroliană, pot fi practicate începând cu acest weekend. Ele se află în oferta unui glamping administrat de Green Adventure, situat la Vadu Oii, undeva la mijlocul distanţei dintre Braşov şi Buzău, departe de zonele aglomerate.

Conceptul denumit glamping reprezintă o versiune mult mai cochetă a condiţiilor de campare obişnuite. Altfel spus, înseamnă vacanţă cu cortul, însă cu servicii de lux, cu facilităţi asemenea celor oferite de camerele de hotel.

Micul dejun este inclus în prețul de cazare la valoarea de 30 lei de persoană. De asemenea, în perioadele reci sau la solicitarea clientului, în cort se pot monta aeroterme cu un cost suplimentar.

Complexul Green Camp are o capacitate de 48 de locuri, în 20 de corturi. Pentru o noapte de cazare aici, turiștii plătesc între 219 și 559 lei pentru un cort, în funcție de perioada aleasă.

Mai multe pensiuni din zona de munte a județului Buzău au în oferta lor drumeții spre Vârful Penteleu sau Lacul Vulturilor. Altele le propun clienților plimbări cu bicileta sau cu ATV-ul pe versanții împăduriți de pe Valea Buzăului.

Urmărește-ne pe Google News