VIDEO Gaură uriașă în viaductul Giurca. Problema a apărut pe DN 10, la Siriu

Viaductul Giurca, situat pe DN 10, în zona Siriu, a început să se deterioreze vizibil, în structura situată la zeci de metri deasupra solului apărând o gaură prin care se vede prăpastia. Autoritățile au instituit restricție de viteză și de tonaj, însă șoferii camioanelor circulă pe aici nederanjați de nimeni.

Groapa care a apărut la ultimul viaduct din zona barajului Siriu, pe sensul de mers dinspre Covasna spre Buzău, este atât de mare încât în ea ncape o roată de mașină. Prin spărtură se poate vedea golul de 20 de metri de sub șosea. Imaginile surprinse la fața locului îți dau fiori și te fac să te gândești de două ori înainte de a pleca la Brașov pe Siriu, chiar dacă te afli la volanul unei mașini mici.

Grav este și pentru că nimeni nu prea respectă restricțiile impuse în zonă din cauza gropilor. Camioanele grele trec nestingherite, iar mașinile nu circulă cu 10 km pe oră.

Acum 6 luni, când s-a făcut ultima verificare tehnică a viaductului de la Giurca, nu s-a găsit nicio problemă. ”Vorbim de o structură rigidă, o structură de beton. Știm că aceste structuri atunci când încep să aibă probleme, dacă nu faci expertize și faci doar o reparație de suprafață, poți constata ulterior că acea structură era afectată mult mai mult. Vom vedea cât de deteriorată este structura în sine, vom trece la repararea acestei zone”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

Viaductul Giurca, situat pe DN 10, în zona Siriu, este lung de aproximativ 280 metri și are o înălțime a pilonilor de 46 de metri. Angajații de la Drumuri Naționale vor efectua lucrări de reparație la viaduct, însă se anunță un proces de durată, timp în care este esențial ca șoferii să indicatoarele rutiere și să circule cu viteză redusă.