VIDEO Fenomen impresionant observat la Buzău. A semănat cu o tornadă, dar nu a atins solul

Un nor-pâlnie, un fenomen meteorologic rar, a fost observat luni după-amiază în zona Dealul Istrița și a putut fi văzut din municipiul Buzău.

Imaginile, publicate pe pagina de Facebook „Meteo Buzău Original”, surprind o coloană de aer în rotație formată în interiorul unui nor de furtună. Deși seamănă cu o tornadă, fenomenul nu a atins solul.

Meteorologii explică faptul că un nor-pâlnie devine tornadă doar în momentul în care intră în contact cu solul. Până acum, nu au fost raportate pagube, iar fenomenul a rămas doar un spectacol impresionant pe cerul Buzăului.