VIDEO Doi minori din Căldărăști, snopiți în bătaie de un fost pușcăriaș. Copiii, internați în stare gravă la Spitalul Județean din Buzău

Doi frați, de 13 și 16 ani din localitatea Căldărăști, județul Buzău, au fost sechestrați și bătuți până au ajuns în spital. Agresorul, care este fostul concubin al surorii victimelor, l-a avut complice pe un amic din sat.

Unul din copii a povestit că, miercuri dimineață, au mers la cules coceni cu celălat frate, pentru a-l ajuta pe un vecin.

La câmp, au dat peste fostul lor cumnat, care a devenit brusc foarte agresiv cu ei. Bărbatul și un amic de-ai săi i-au forțat pe băieți să urce în căruță și să-i ducă la cules tot de coceni, dar într-un alt loc.

Fratele cel mare spune că, după ce a primit pumni și bice pe spate, a reușit să sară din căruță și să se ascundă.

Frații mai mici ai lui Daniel au fost duși însă cu forța la gospodăria fostului lor cumnat, din satul Căldărăști, unde au fost puși să încarce gunoi de grajd într-o căruță, în bătaie de joc.

Între timp, agresorul, tatăl său și amicul din sat se cinsteau și ascultau manele.

Din când în când, închidea copiii într-o anexă, acolo unde îi bătea, cu muzica dată la maximum, pentru ca vecinii să nu audă strigătele copiilor după ajutor.

Victimele au avut noroc cu fratele mai mic al agresorului, care după ce a ajuns acasă de la serviciu și a observat dezastrul din gospodărie, împreună cu soția lui a decis să anunțe poliția prin apel la 112.

Oamenii legii i-au încătușat pe agresori și i-au dus în arestul poliției. Copiii au fost găsiți într-o stare deplorabilă, plini de sânge, într-o cameră ferecată cu lacăt.

Copilul de 13 ani a suferit policontuzii, multiple echimoze la nivelul toracelui și abdomenului, iar celălalt copil, de 16 ani, a suferit policontuzii, fracturi costale și pneumotorax.

Agresorul a mai făcut pușcărie în trecut, pentru atacarea cu o armă albă a unui polițist.

Vecinii săi spun că nu de puține ori l-au văzut cum amenință lumea pe stradă, atât ziua, cât și în toiul nopții. Un astfel de episod, în care mânuiește toporul amenințător, a fost surprins zilele trecute de camera de supraveghere a unui magazin.

Agresorul și complicele său, de 32 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi desupunere la muncă forțată sau obligatorie.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbaţi pentru 30 de zile.

Direcția pentru Protecția Copilului Buzău a demarat o anchetă, care se află acum în faza preliminară, până când starea medicală a victimelor va permite o evaluare psihologică.

Cei doi frați bătuți provin dintr-o familie numeroasă, cu nouă copii. care trăiește de pe o zi pe alta, din alocații și o pensie pe care mama o ia de pe urma soțului decedat.

Urmărește-ne pe Google News