VIDEO Cum a fost blocată tentativa consilierilor PSD și ALDE de a schimba viceprimarul PNL din Vadu Pașii

A fost scandal în ședința de consiliu local al comunei Vadu Pașii, unde aleșii majoritari au introdus pe ordinea de zi, pe ultima sută de metri, un proiect prin care se solicita schimbarea viceprimarului Cristinel Georgescu (PNL). Tentativa de înlocuire a vicelui a fost blocată printr-o manevră a unui consilier UNPR.

Consilierii locali liberali, din tabăra primarului Gheorghe Firon, au aflat la începerea ședinței că aleșii din opoziție au introdus pe ordinea de zi un proiect prin care se solicita schimbarea viceprimarului Cristinel Georgescu (PNL). Convinși că acest demers a fost făcut în mod ilegal, liberalii au decis să iasă din sală.

Chiar și în absența grupului liberal, consilierii rămași își puteau duce la îndeplinire planul rămas, fiind prezenți 10 din 15 consilieri locali. Prin vot secret, proiectul ar fi trecut cu o majoritate calificată, numai că manevra unui consilier UNPR-ist le-a blocat celor din opoziția primarului Firon tentativa de înlocuire a secundului său, Cristinel Georgescu.

”Pentru că am refăcut alianța PSD – ALDE am zis să punem un viceprimar mai destoinic. Nu am reușit pentru că a fugit un consilier din sală”, a declarat Nicolae Chijer, consilier ALDE.

”Colegii de la PNL s-au retras, la fel un alt coleg de la UNPR, și atunci rămânând în 9 n-au mai putut să treacă la procedura respectivă, pentru că la demitere trebuiau să fie cel puțin 10 consilieri în sală”, a spus Gheorghe Firon.

Consiliul Local Vadu Pașii are în componența sa 5 consilieri PNL, 3 PSD, 4 ALDE, 2 de la UNPR și un consilier de la BUN (Blocul Unității Naționale).

La ședința de vineri după-amiază, membrii Consiliului Local aveau de aprobat unele proiecte importante pentru comunitate, între care și proiectul de buget prin care se dădea undă verde anumitor investiții.