Ultima ședință din an a Consiliului Judeţean Buzău s-a încheiat cu vizita unui alai de colindători veniţi din mai multe zone ale judeţului.
”Capra” și ”Baba și moșul” au fost momentele care au amuzat asistența.
După supunerea la vot a ultimelor proiecte din 2022, consilierii judeţeni, alături de conducerea instituţiei, au ieşit în faţa clădirii de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu pentru a asista la programul organizat de zecile de colindători de toate vârstele.
Aceștia au venit îmbrăcaţi în costume populare şi „înarmaţi” cu buhaiuri, bice şi clopoţei.
Grupurile de colindători veniți din comunele Lopătari, Mânzăleşti, Cernătești și Gura Teghii au interpretat colinde şi obiceiuri specifice zonei din care provin.
Colindătorii n-au plecat cu mâna goală, conducerea Consiliului Judeţean oferindu-le tuturor pachete cu dulciuri.