Peste 300 de elevi din comuna Săgeata județul Buzău au început cursurile într-un imobil nou, ultramodern, dotat după ultimele standarde din domeniu. Efortul financiar a depăsit 1 milion de euro, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat și cel local.
Inaugurarea Școlii Gimnaziale Nicolae Efrimescu din Săgeata, s-a făcut luni în prezența a sute de elevi și părinți, care au ținut să fie alături de cei mici la începerea unui nou an de învățământ.
La eveniment au participat zeci de profesori, reprezentanți ai autorităților locale, edilul Sorin Tănase, precum și un sobor de preoți ce a sfințit imobilul.
După reabilitare clădirea a mai primit un etaj, școala fiind refăcută în proporție de 95 la sută, fiind înlocuită inclusiv fundația.
Grupurile sanitare sunt de ultimă generație, noua școală fiind dotată cu centrală termică extrem de performantă. Clasele luminoase, dotate cu parchet melaminat, au primit bănci moderne, table noi și instalații de aer condiționat.
La fel de bine este dotată și biblioteca școlară ce deține mii de volume pregătite pentru studiu. Profesorii, parinții dar mai ales elevii sunt foarte încântați de condițiile oferite de noua clădire.
„Dotările școlii sunt moderne, mobilierul este nou, copiii beneficiază și de transport de calitate cu microbuze școlare.Multumim pe această cale autorităților locale, edilului Sorin Tănase. Așteptăm dotările suplimentare prin PNRR pentru laboratoarele noastre de fizică, chimie,biologie și înformatică și sperăm să le facem cât mai curând pentru a face școala cât mai atractivă.” a declarat Elena Rusu, directoarea Școlii Gimnaziale din Săgeata.
Edilul Sorin Tănase a precizat că investiția a fost finalizată încă din această primăvară.” De la începutul anului lucrarea a fost în mare parte trrminată. Până în aprilie am mai avut de făcut mici retușuri mai ales la amenajarea din curtea școlii dar și la securitatea la incendii, astfel incât procesul de învățământ să înceapă la timp, în bune condiții.” a precizat edilul Sorin Tănase.
La Școala Gimnazială din Săgeata sunt înscriși 352 de elevi în anul de învățământ 2024-2025.