VIDEO Comemorare la Mihăilești, la 14 ani după tragedia care a ucis 18 oameni

S-au scurs 14 ani de la „Explozia de la Mihăileşti”, așa cum este cunoscut cel mai mare dezastru produs pe şoselele din România după Revoluție. Un camion cu azot a explodat, pe 24 mai 2004, pe drumul European 85, la Mihăileşti, în judeţul Buzău, deflagraţia soldându-se cu 18 morţi şi 13 răniţi. Joi dimineață, zeci de oameni, pompieri, autorități și rude ale celor care și-au pierdut viața atunci au participat la festivitățile de comemorare.

Pe data de 24 mai 2004, într-o zi ploioasă de luni, la ora 5.50, a avut loc o explozie puternică în comuna Mihăileşti, pe drumul european E85, la 32 de kilometri de Buzău. Deflagraţia s-a produs la scurt timp după accidentul unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Tirul s-a răsturnat pe marginea drumului iar câţiva şoferi au sunat la poliţie şi pompieri. Până la sosirea echipajelor, camionul a luat foc şi, în timp ce pompierii şi poliţia interveneau, s-a produs explozia, în urma combinării azotatului cu motorina scursă din rezervor. Zeci de imobile din Mihăileşti au fost afectate, pe o rază de peste un kilometru.

Un număr de 18 persoane și-au pierdut viața. Supravieţuitorii deflagraţiei revin an de an la locul care putea să le fie mormânt, pentru a aprinde lumânări în memoria colegilor cărora soarta le-a înterupt firul vieţii în dimineaţa de 24 mai 2004.

Joi dimineață, peste 30 de persoane, pompieri, autorități și rude ale celor care și-au pierdut viața atunci au comemorat 14 ani de la cea mai mare tragedie produsă pe drumurile din România. Deși au trecut 14 ani de la teribila tragedie pentru cei care și-au pierdut atunci copii, soți sau nepoți durerea este la fel de mare și vin să o strige de fiecare dată când au ocazia.

„14 ani de durere, de lacrimi, neputință, boală, aveam nevoie de el mai mult ca oricând. Era ca o fată. Fetele nu-și lasă părinții, așa era el. O ducem așa cat o mai vrea Dumnezeu, la anul nu se știe dacă o mai ducem și dacă mai putem veni aici”, a spus tatăl unui pompier erou căzut la datorie în data de 24 mai 2004.

Printre cei care au venit să aprindă o lumânare în memoria victimelor de la Mihăilești a fost și Sorin Teșcan, unul dintre puținii supraviețuitori ai deflagrației. A venit astăzi însoțit de fiul său de 5 ani.

„În fiecare an m-a ajutat Dumnezeu să vin aici, e o chemare, trebuie să ajung mereu aici pe 24 mai, în fiecare an. Astăzi am venit din nou să-mi comemorez colegii cu care am împărțit împreună o pâine. Vin cu durere în suflet, cu o rana destul de adâncă, cu speranța și cu gândul ca ei de sus ne veghează, ne dau speranță și putere să putem continua lupta cu focul”, a spus Sorin Teșcan.

Au murit în explozia de la Mihăilești şapte pompieri: maiorul post mortem Doru-Mihai Mihalache, sublocotenentul post-mortem Romeo Necula, sublocotenentul post-mortem Valentin Cezar Manta, sublocotenentul post-mortem Nicolae Jianu, sublocotenentul post-mortem Silviu Stan, sublocotenentul post-mortem Georgian Medeleanu, sublocotenent post-mortem Florentin Valentin Oprea, doi jurnalişti: Elena Popescu şi Ionuţ Barbu, corespondenţi ai postului de televiziune Antena 1, şi alte nouă persoane, localnici veniţi să vadă ce se întâmplă sau persoane aflate în trecere.

Urmărește-ne pe Google News