VIDEO Coloane kilometrice de autoturisme, din cauza gropilor formate pe podul de la Mărăcineni

Traficul rutier pe podul de la Mărăcineni, care face legătura între Capitală și zona Moldovei, irită la maximum nervii șoferilor. Sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat este măcinat de gropi adânci și din acest motiv se circulă și cu 2 km/h. Grav afectat la inundaţiile din anul 2005, podul nu a mai fost reabilitat de pe vremea când fostul preşedinte Băsescu făcea un adevărat pelerinaj la acest obiectiv de importanţă strategică.

Șșoferii care vin dinspre Moldova spre București și retur simt pe pielea lor ce înseamnă să ai parte de ghinion în trafic atunci când trebuie să tranziteze podul de la Mărăcineni.

O porţiune de doar doi kilometri poate fi parcursă şi într-o oră dacă ai noroc. Pentru a nu fi afectat traficul înaintea sărbătorilor Pascale, sensul dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău a fost lăsat deschis la rugămintea expresă a autorităților însă problema nu este rezolvată nici măcar parțial.

Se circulă foarte greu din cauza gropilor de pe pod care s-au adâncit vizibil după ninsoarea din ultimele zile. Aşa se face că şoferii aflaţi în tranzit prin Buzău au ajuns să fie un pachet de nervi.

Ce e mai rău abia urmează pentru că o porțiune a podului urmează să fie închisă pentru șase luni, perioada în care se fac reparaţiile.

Pe data de 7 mai 2005, când o viitură puternică a afectat podul construit de armata germană în 1932. Torenţii au înclinat unul dintre pilonii de susţinere şi l-au deplasat cu zece centimetri. Pe 9 mai, al doilea pilon a cedat iar podul rămas fără susţinere s-a frânt. Din acest moment, traficul rutier între Bucureşti şi Moldova a fost blocat.