VIDEO Ceremonie de învestire a noilor consilieri județeni și a președintelui CJ Buzău. Lucian Romașcanu:”Să facem bine pentru oameni și să fim o echipă”

Sala Dimitrie Filipescu a Consiliului Județean Buzău a găzduit, luni dimineață, ceremonia de învestire a noului Consiliu Județean și a noului președinte CJ Buzău, Lucian Romașcanu, conform rezultatelor alegerilor locale din 9 iunie.

Ședința festivă a fost deschisă de prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, care a menționat printre altele buna colaborare pe care a avut-o cu Consiliul Județean în perioade extrem de complicate generate de criza Covid 19 și afluxul de refugiați după declanșarea războiului din Ucraina.

După depunerea jurământului de învestirea în funcția de președinte al CJ Buzău, Romașcanu a făcut apel la unitate si responsabilitate. „Este foarte important să înțelegem că suntem Consiliul Județean Buzău, nu suntem PSD, sau PNL, sau AUR. Chiar dacă am primit, ca PSD, mai multe voturi, în proiecte și tot ceea ce vom face, vreau să fim o echipă. Sunt aceiași cetățeni care deși au avut opțiuni diferite la vot, au aceleași așteptări și nu va trebui să-i dezamăgim. Să facem bine pentru oameni și să fim o echipă”, a declarat Lucian Romașcanu.

Noul deliberativ al județului Buzău  este alcătuit din 21 de consilieri ai PSD, 7 consilieri aleşi pe listele PNL şi 4 consilieri din partea AUR.