VIDEO Carnagiu la C.A. Rosetti: microbuz de pasageri distrus de tren

Trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au decedat, alte trei au fost grav rănite și încă zece au suferit răni uşoare, în urma coliziunii dintre un microbuz de persoane şi un tren. Tragedia s-a produs, luni seara, la trecerea de cale ferată din localitatea buzoiană Bâlhacu. Microbuzul venea din Franța și se îndrepta către Tișița, județul Vrancea. Șoferul a scăpat teafăr.
professional writers are original, unique, relevant
Accidentul a avut loc în judeţul Buzău, pe DN 2B, în zona localității C. A. Rosetti. unde un tren a lovit un un Microbuzul cu 16 persoane la bord a fost izbit în partea dreaptă de locomotiva unui tren de călători care se îndrepta spre Galați. Impactul cu vehiculul a fost atât de puternic încât a fost simțit și de călătorii din tren.

Potrivit martorilor, șoferul microbuzului a încercat să travereze calea ferată pe lângă bariera deja coborâtă. De asemenea, semnalele acustice și luminoase anunțau apropierea trenului. În urma coliziunii, bagajele pasagerilor au fost aruncate din remorca microbuzului, acesta fiind târât încă 200 de metri din locul impactului.

Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Buzău. La faţa locului au fost concentrate două echipaje SMURD, cinci echipaje medicale de la Ambulanță, două echipaje de descarcerare şi un post medical avansat. Totodată, a fost trimisă în sprijin şi o autospecială pentru victime multiple încadrată cu paramedici de la ISU Brăila.

Microbuzul era în cursă, era testat și deținea licență de transport regulamentar. Mașina venea din Franța, a intrat în țară prin județul Bihor și se îndrepta către Tișița, județul Vrancea, de unde erau cei mai mulți dintre pasageri. Printre răniții transportați la spital se află și doi copii.CFR Călători a anunțat ulterior că, în evenimentul de la trecerea la nivel cu calea ferată dintre staţiile Cilibia şi C.A Rosetti, a fost implicat trenul Inter Regio 1579 Bucureşti Nord – Galaţi. Pasagerii şi personalul feroviar nu s-au aflat în pericol iar după redeschiderea circulaţiei feroviare aceștia au fost preluaţi de o altă garnitură.

Urmărește-ne pe Google News