VIDEO Balcon distrus de o explozie în Cartierul Broșteni. Zeci de locatari, evacuați

A fost panică într-un bloc din Cartierul Broșteni din Buzău, după ce un balcon de la etajul patru, a sărit în aer, în urma unei acumulări de gaze. Din fericire, explozia nu s-a soldat cu victime, proprietarii fiind plecați din localitate.

Un balcon de la etajul patru al unui bloc din Cartierul Broșteni, din Municipiul Buzău, a sărit în aer duminică după amiază, în urma unei defecțiuni produse la instalația de gaze a unei centrale termice.

Explozia a fost atât de puternică, încăt locatarii din imobil s-au speriat și au fugit din apartamente.

În urma deflagratiei, o femeie în vârstă de 80 de ani, a suferit un atac de panică, fără a fi însă nevoie de intervenția medicilor de la Serviciul de Ambulanță Buzău.

Explozia puternică a avariat grav structura balconului din termopan, mai multe obiecte depozitate în incintă, fiind cuprinse de flăcari imediat după deflagrație.

La locul incidentului au ajuns imediat pompierii buzoieni care au lichidat incendiul și apoi au izolat și balconul avariat.

Mai multe echipaje de jandarmi și polițiști au izolat imobilul și apoi au îndepărtat curioșii din zona periculoasă.

Echipe de la Distrigaz și ISU Buzău cercetează imobilul unde s-a produs deflagratia, pentru a stabili cu exactitate toate cauzele care au condus la producerea nedoritului incident.