VIDEO ”Activistul Buzoian”, la un pas de a fi linșat pe DJ 203 K: ”A fost o urmărire că în filmele de western”

Robert Nițu, cunoscut și ca ”Activistul Buzoian”, a fost agresat sâmbătă seara la scurt timp după ce a filmat cum se vând pui, pe marginea drumului județean 203 K. După o dispută verbală cu vânzătorii ambulanți, ”Activistul Buzoian”, a fost la un pas să fie linșat. El a fost urmărit apoi și în trafic imaginile fiind surprinse de o cameră de bord.

Activistul Buzoian a decis să filmeze la Săpoca, după ce a aflat că aici ar fi abateri de la măsurile dispuse la nivel național de ANSVSA pentru a preveni răspândirea gripei aviare interzic comerțul ambulant cu păsări, iar vânzările pot fi făcute doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.

Robert Nițu a încercat să îi fotografieze, pentru a sesiza public neregulile din județul Buzău, însă gestul său i-a iritat pe comercianții ilegali de păsări, care au început să-l agreseze.
”A fost o urmărire că în filmele de western. Sau nici acolo nu cred că. Exact ca în cartelurile de Medelin din Columbia, unde traficanții n-au nicio frică nici de lege, nici de poliție, nici de nimeni”, spune Robert Nițu.

Agresorii nu doar că i-au spart geamul lateral și i-au lovit mașina, dar l-au și bătut cu pumnii și picioarele. Activistul Buzoian a sunat la 112, cerând ajutorul poliției.

”M-au așteptat acolo. Momentul când am venit, au ocupat cu duba singura bandă de circulație care puteai să treci, și ceilalți cu Volvo care m-au alergat în trafic, m-au bușit în lateral, și în stânga și în dreapta, exact ca în filmele de acțiune. Deci urmărire ca în filme. Și în acel moment, acei cu Volvo s-au dat jos, aici mi-au spart și geamul, au dat și în mine. În momentul când a venit poliția, i-am văzut, le-am făcut semn pe geam, fiind și geamul spart. Le-am făcut semn, au oprit domnii de la poliție, m-am poziționat în spatele mașinii de poliție. S-a dat jos o polițistă și un polițist. Eu m-am liniștit, am zis că sunt cu poliția, dar de abia de aici încolo începea calvarul. Din fața noastră, practic, a mea și a poliției, veneau cei cu Mercedesul, care mă blocase, acel blocaj, și nu au reușit să mă omoare acolo, erau 5 persoane – o polițistă care era în fața lor și polițistul care era în spatele mașinii, când au venit ăștia cu Volvo, polițistul stătea de vorbă cu acel individ”, povestește Robert Nițu.

Polițiștii au identificat persoanele în cauză, stabilind că este vorba despre trei bărbați cu vârste între 27 și 44 de ani, din localitățile Săpoca și Cernătești. La momentul intervenției polițiștilor, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, iar cercetările sunt continuate”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Agresorii au fost încătușați în fața postului de poliție de la Mărăcineni insă după căteva ore de audieri au fost lăsați în libertate.

Activistul spune acum că are motive să se teamă pentru viața sa.

Nu este pentru prima oară când Robert Nițu atrage reacții violente din partea celor pe care îi filmează, fiind acuzat că o face într-o manieră extrem de insistentă.