VIDEO Accident teribil cu un mort, pe Bulevardul Unirii din Buzău

Un teribil accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri pe cel mai mare bulevard din Buzău. Un tânăr șofer a spulberat un pieton care a încercat să traverseze prin loc nepermis. Martorii spun că autoturismul circula cu viteză excesivă fiind implicat într-o întrecere ilegală.

Accidentul a avut loc la scurt timp după miezul nopții, în apropierea unei treceri de pietoni de pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău.

Impactul a fost devastator, victima neavând nicio șansă de supraviețuire.

Unii martori care au auzit bubuitura provocată de impact spun că ar fi auzit zgomote de motoare, mașina fiind implicată într-o întrecere ilegală.

Victima a fost practic zdrobită de violența impactului,
fiind proiectată pe asfalt la peste treizeci de metri de locul impactului.

Poliția a deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

.