VIDEO Accident cu doi răniți, în Buzău, la intersecția Căii Eroilor cu șoseaua de centură

Traficul rutier a fost restricționat, joi dimineață, la intrare în municipiul Buzău, din cauza unui accident în care a fost implicată o automacara. Două persoane din București au fost rănite.

Coliziunea s-a produs în intersecţia Calea Eroilor cu șoseaua de centură, unde cei care pătrund de pe variantă au prioritate.

Șoferul unui autoturism cu număr de București a intrat în intersecție fără să se asigure suficient și a intrat într-o automacara.

În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Ploieşti către Buzău, un bărbat de 65 de ani din Bucureşti, ajuns la intersecţia Calea Eroilor cu Şoseaua Nordului, nu ar fi acordat prioritate, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o automacara ce se deplasa dinspre Şoseaua Nordului către Ploieşti.

Aceasta era condusă de un bărbat de 59 de ani, din Nehoiu.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bucureşteanului şi pasagerei acestuia, în vârstă de 62 ani, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Un echipaj de pompieri a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu care izbucnise sub capota mașinii. Traficul în Bariera Ploiești a fost dirijat până când vehiculele au fost îndepărtate de pe carosabil.

Urmărește-ne pe Google News