Țăranii români vor putea, în curând, să-și vândă legal preparatele tradiționale, precum gemurile și conservele de casă, direct de la poarta gospodăriei sau în piețele locale, fără să fie obligați să-și deschidă firmă.
ANSVSA a finalizat și trimis pentru aprobare ordinul care reglementează funcționarea Gospodăriei Țărănești, care furnizează alimente de origine non-animală.
Buzoianca Elena Mateescu este una dintre gospodinele vor putea scoate la poartă borcanele cu dulcețuri și legume și le vor putea vinde legal, fără să mai aibă nevoie de firmă sau casă de marcat.
Fostă profesoară, în prezent o gospodină desăvârșită. doamna Elena este renumită printre consătenii ei din Smeeni pentru conservele de legume și mai ales gemurile aromate.
Beciul este ticsit cu borcane pline de conserve din corcodușe numai bune de acrit ciorba,mde mere și dovleac ras, pentru plăcinte, ori dulcețuri din vișine, zmeură ori gutui. A preparat atâtea gemuri, încât parcă ar și vinde din borcane.
„Dacă au încredere în omul catre produce așa ceva și dacă gustă și sunt bune eu zic că merită”, spune gospodina din Smeeni.
Doamna Elena a aflat că poate obține foarte simplu o autorizație astfel încât în scurt timp își va putea vinde bunătățile în târguri sau la poartă. Își face deja planuri cum să îmbunătățească aspectul comercial.
„Uitați să fie mai groasă sfoara, să ciugulesc așa firele astea, mai bine, și să fac un fel de ciucurel, de motocel. Sau să iau o panglică tricoloră, să leg cu ele”, spune doamna Elena.
Gospodina are grădină bogată și mulți pomi fructiferi în curte. Așa se explică numărul mare de conserve, din fructe și zarzavaturi, pe care le-a strâns în cămară iar acum ar vrea să le ofere clienților.
ANSVSA a simplificat procesul pentru gospodăriile țărănești care furnizează alimente de origine non-animală, însă păstrează câteva cerințe importante. Gospodăria trebuie să fie înregistrată la Direcția pentru Agricultură, conform legii.
De asemenea, produsele trebuie să fie preparate în condiții igienice și să fie etichetate corespunzător, indicând ingredientele, data producției și alte informații relevante pentru consumator.