Una dintre cele mai importante competiții de volei pe nisip din România, în premieră la Râmnicu Sărat, în perioada 22-25 iunie 2023

#image_title

Un adevărat spectacol sportiv se desfășoară lângă sediul primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, în perioada 22-25 iunie 2023. Este vorba de una dintre cele mai importante competiții de volei pe nisip organizate în România: „Râmnicu Sărat Beach VolleyBall Open”.

Pentru prima dată, municipiul Râmnicu Sărat găzduiește o competiție de volei la care sunt înscrise 27 de echipe profesioniste, venite din toată țara. Nume sonore precum Bogdan Bratosin și Valentin Hupoiu vor veni să joace volei la Râmnic, pe un teren amenajat chiar în spatele primăriei.

Competiția a debutat joi, 22 iunie, partidele desfășurându-se vineri, sâmbătă și duminică, cu începere de la ora 09.00 dimineața.

La prima ediție a turneului de volei pe nisip, participă cele mai importante 27 de echipe, atât de fete, cât și de băieți, din toată țara.

Evenimentul este organizat de Federația Română de Volei, sub coordonarea căpitanului echipei Clubului Sportiv Municipal, Dragoș Răileanu, în colaboare cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, Consiliul Local Municipal și Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”.