Un șofer de 24 de ani, încătușat, după o urmărire spectaculoasă pe străzile din Buzău

Un buzoian de 24 de ani a ajuns în vizorul poliției, luni dimineață, după ce a ignorat semnalele agenților de la rutieră, în timp ce se afla la volanul unui BMW. Agenții de circulație au depistat că șoferul era băut și avea în mașină un plic suspect, probabil cu droguri.

Suspectul a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor care se aflau în misiune pe Calea Eroilor din Buzău.

Echipajul de la Rutieră a pornit imediat în urmărirea mașinii, iar după câteva minute oamenii legii l-au prins și imobilizat pe șoferul recalcitrant, la intersecția dintre străzile Viitorului și Patriei.

Buzoianul de 24 de ani riscă acum și o pedeapsă pentru ultraj, deoarece ar fi îmbrâncit un polițist la momentul prinderii, pentru a fugi.