Un șofer băut și cu permisul suspendat „a parcat” direct într-un stâlp. Teribilistul, reținut de polițiștii din Mărăcineni

Un tânăr de 25 de ani, din Vadu Pașii a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii din Mărăcineni au stabilit că suspectul a condus un autovehicull pe o stradă din localitatea de domiciliu şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un stâlp marginal.

Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor specifice, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează ca având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului.