Un obsedat care ataca femeile pe stradă, prins de polițiștii din Buzău. Suspectul acționa mascat, după lăsarea întunericului

Un tânăr familist de 34 de ani din comuna Ulmeni  a devenit principalul suspect în cazul comiterii unor fapte de agresiune sexuală săvârșite în mai multe zone din municipiul Buzău. Poliția a intrat în alertă după ce două femei au depus plângere după ce au fost agresate și atinse în zonele intime.

Potrivit martorilor dar și a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere suspectul acționa mascat, cu o cagulă pa față pentru a nu fi recunoscut de victime.

Agresorul a comia mai multe fapte în perimetrul delimitat de Bulevardul 1 Decembrie 1918, strada Independenței și strada Viitorului. Două victime au reclamat la Poliție că au fost atacate de individ, existând indicii că și alte femei au fost agresate sexual de acest bărbat.

În ultimele luni, a urmărit mai multe femei pe stradă, s-a apropiat de ele și le-a atins în zonele intime. Individul își acoperea capul și fața cât de mult putea, mergea în urma femeilor, pândea momentul potrivit și le ataca. De altfel, în mediul online, a apărut un mesaj avertisment, transmis de o tânără din Buzău.

„Există un băiat/bărbat care umblă îmbrăcat în negru și cu cagulă pe față în zona cartierului 1 Decembrie – str Viitorului – str Independenței și împrejurimi și care atacă fetele/femeile dimineața, seara și noaptea. Acest lucru s-a întâmplat de câteva ori și există femei care din nefericire au avut de-a face cu acest individ. Este prins în mai multe camere video din zonă”, este mesajul postat pe un grup de pe Facebook.

Agresorul sexual a fost identificat în urma unor cercetări amănunțite, care au presupus și vizonarea imaginililor de pe mai multe camere de supraveghere din locuri publice.

În ziua de 5 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Ulmeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

„Faptele ar fi fost săvârșite în perioada octombrie 2023 – februarie 2024, în municipiul Buzău. Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul ar fi urmărit persoanele vătămate și le-ar fi atins împotriva voinței acestora, după care ar fi fugit”, a transmis IPJ Buzău.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, căsătorit și cu doi copii, a fost reținut marți, pentru 24 de ore, după care i-a fost prelungită măsura preventivă. Față de bărbatul reținut pentru agresiune sexuală instanța a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.