Într-un mesaj postat pe Facebook, un fost preot buzoian, cunoscut în mediul online drept Ion Aion, critică dur bigotismul românilor, care au ajuns să venereze moaște ”cum n-a văzut tot Evul Mediu”. Reacția acestuia a venit într-un moment în care opinia publică dezbătea intens fenomenul Arsenie Boca, ”un simplu carismatic” în opinia absolventului de Teologie care a renunțat la haina preoțească, la începutul acestui an, pentru a scrie cartea “Spovedania unui preot ateu”.
”Fenomenul cu pricina e binevenit, pentru că ne ajută să înțelegem mai ușor trecutul: Dacă acum, în secolul 21, un simplu carismatic precum A. Boca a putut genera un asemenea cult, mort fiind!, fără să facă nimic!, oare cu cât mai mult în urmă cu 1400 sau 2000 de ani, când oamenii nu erau nici pe departe la NIVELUL NOSTRU de educație și de acces la informații?”, a scris Ion Aion, autorul cărții “Spovedania unui preot ateu”.
Fostul preot ne împărtășește și propria viziune asupra gradului de evoluție la care a ajuns societatea românească, aspect pe care îl creionează în termeni la fel de duri.
”Dar care e nivelul nostru? Al României în ansamblul ei? E al unei societăți în care, iată, vrăjitoarele prosperă. În care moaștele sunt venerate cum n-a văzut tot Evul Mediu (iar practica asta, a pupatului unor cadavre ciopârțite, e una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspirații umane). În care construim cele mai mari catedrale din lume, o altă îndeletnicire din Evul amintit, pe când norvegienii și alți primitivi le-au transformat pe ale lor în biblioteci sau muzee”, scrie Ion Aion.
Sub acest pseudonim se află fostul preot Ilie Toader, absolvent de Teologie și de Limbi clasice, profesor de greacă veche, doctorand în studii literare și culturale. A slujit la Biserica Banu din Buzău până când a ales să demisioneze ca apoi să își mute discursul pe Facebook. Mesajele sale au devenit virale, unii nefiind de acord cu ceea ce postează, alții fiind de aceeași părere.
Aici este postarea pe Faebook a ”preotului ateu”