Gheorghe Băicuș, de 36 de sni cunoscut printre amicii săi ca Bubu, a avut parte de un sfârșit tragic luni dimineața, pe E85, în zona Cumpărătura. Mașina cu platformă pe care o conducea a fost zdrobită de un camion de mare tonaj înmatriculat în Ucraina. Alături de șoferul buzoian și-a mai găsit sfărșitul o familie cu doi copii din localitatea Volovăț.
Vestea morții sale în carnagiul din Suceava a căzut ca un trăsnet printre prieteni. „Este trist ce i s-a întâmplat. Era un om săritor, ajuta pe toată lumea. A plecat duminica să-i ducă pe oamenii ăștia acasă și uite cum a sfârșit”, ne-a declarat un prieten din copilărie.
Gheorghe Băicuș lucra în armată însă în timpul liber se mai ocupa de taximetrie și tractări auto. Mama acestuia se afla în Spania și a revenit de urgență în țară pentru a-și înmormânta băiatul.
O familie cu doi copii din Volovăț sunt victimele cumplitului accident de luni dimineață, de pe E85, din zona Cumpărătura. Este vorba de soții Costel și Ancuța Lăzărescu și cei doi copii minori ai acestora. Cei patru veneau din concediu, de pe litoral.
Pe drumul de întoarcere spre casă, autoturismul marca VW Touran cu care circulau, s-a defectat. Familia Lăzărescu a apelat la Gheorghe Băicuș, din Buzău, pentru a-i aduce spre casă.
Cei patru membri ai familiei au urcat în mașina de teren a bărbatului la care au apelat pentru ajutor, iar mașina defectă a fost urcată pe platformă.
Drumul spre casă le-a fost oprit brusc la Cumpărătura, după ce un tir înmatriculat în Ucraina ar fi suferit o explozie la un pneu. Mastodontul s-a răsturnat și a lovit în plin mașina de teren care tracta platforma.
Familia din Volovăț și bărbatul din Buzău nu au avut efectiv nici o șansă și au murit striviți de greutatea autocisternei.