Adolescentul a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, însă medicii nu i-au putut salva viața.
Denis se juca împreună cu prietenii săi pe o uliţă din Cochirleanca. La un moment dat, mingea a ajuns în curtea şcolii, tânărul a încercat să sară gardul să o recupereze, moment în care o bucată de fier beton din gardul şcolii i-a străpuns piciorul.
Primul ajutor i-a fost acordat de o asistentă de la UPU care locuieşte în zonă şi pe care copiii au chemat-o când puştiul a leşinat din cuaza hemoragiei puternice. Femeia l-a găsit pe Denis în șoc hemoragic, într-o baltă de ânge.
Asistenta a reușit să oprească sângerarea, presând rana cu un tricou. O ambulanţă l-a preluat ulterior pe Denis şi l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, unde medicii l-au băgat pe transfuzii.
Ulterior, tânărul a fost transferat de urgență la Spitalul Floreasca din București, unde, sâmbătă seară, a decedat.
Moartea băiatului a declanșat discuții aprinse în comunitate. Unii dau vina pe autorități, pentru că țin închise terenul și poarta școlii, însă reprezentanții primăriei susțin că ambele erau deschise, deși era aproape miezul nopții.
Denis Gabriel Porumb era elev în clasa a unsprezecea la Liceul Sportiv din Buzău.
Era o speranță a fotbalului buzoian, însă fără ca antrenamentele să-i afecteze învățătura.
Cu media 9,40 a încheiat anul școlar. Tocmai devenise campion județean la fotbal U19 și era un model pentru tinerii de vârsta lui.