Trei provocări cu care se confruntă noile generații de părinți

Părinții anilor 2000 fac parte din altă categorie, iar așteptările sunt cu totul altele.

Totodată, și nevoile copiilor sunt în continuă schimbare. Dacă mulți dintre cei născuți în anii ’70, ’80 și chiar spre finalul anilor ’90 au crescut cu ideea că nu trebuie să se plângă de nimic atâta timp cât au un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă, ultimele generații de copii înțeleg de la vârste fragede cât de importante sunt noțiuni precum libertate, securitatea familiei, exprimarea individualității sau dreptul la replică.

Trei lucruri de care se lovește orice părinte modern

Pentru majoritatea părinților moderni, nevoia de informare și de a face totul corect este tot mai mare. Asta pentru că oricine se pregătește să aducă pe lume un copil vrea sa se asigure că îi oferă tot ceea ce are nevoie, dincolo de strictul necesar ce până nu de mult a fost considerat suficient.

1.Cum creezi o relație armonioasă cu cel mic

Chiar dacă ai impresia că este doar un copil, este important să înțelegi că este un omuleț în devenire, cu propriile gânduri și că dorește să ia propriile decizii. În același timp, este important ca un copil să învețe și ce înseamnă responsabilitățile încă de mic. Îi poți da sarcini mărunte și să-i explici sincer când greșește, pentru ca acesta să poată înțelege care este relația între acțiuni și consecințe, însă fără a crește cu sentimentul de teamă de a greși.

2. Alintarea celui mic și limitele acestora

Un copil neglijat va crește cu teama de singurătății ori cu probleme de atașament, incapabil să ofere atenție, la rândul lui. Când vine vorba de copilul tău, nu se poate spune că-i oferi prea multă afecțiune, mai ales atunci când acesta o cere.

Desigur, este important să faci distincția clară între dorința de a-ți proteja copilul, și a te lăsa manipulat. Adesea, din motive pe care doar ei le cunosc, cei mici au tendința de a deveni capricioși într-un mod brusc, ori de a avea cerințe puțin nerezonabile.

Este important să înțelegi că doar pentru că în aceste momente îți refuzi copilul, nu înseamnă că îl lipsești de afecțiune. În schimb, comunicarea trebuie să fie una reală și calmă, astfel încât acesta să înțeleagă de ce nu poate primi acel lucru chiar în acel moment, chiar în timp ce-l îmbrățișezi și-i vorbești cu dragoste.

3. Echilibrul dintre muncă și viața de familie

Cea mai mare provocare poate părea lipsa timpului personal, mai ales în primele luni de viață, când mămicile sunt practic legate de bebeluș. Însă asta nu trebuie să însemne izolare.
Ieși cât de mult poți din cotidian. Mergi în natură, în excursii mici, la plimbări prin oraș. Există mai multe variante prin care îți poți lua cu tine bebelușul fără grijă căruciorului greoi, precum diferite modele de marsupii ergonomice, așa cum sunt cele de la babyneeds.ro. Click aici pentru a vedea cum te ajută să-ți transporți comod bebelușul.

Părintele modern se confruntă cu o avalanșă de informații care de cele mai multe ori sunt contradictorii. Însă, tu știi cel mai bine ce este cu adevărat important pentru copilul tău și pentru relația dintre voi.