Totul pentru handbal, totul pentru victorie ! Meci de foc în Liga Florilor, la Buzău

Iubitorii de sport și de spectacol handbalistic sunt invitați să participe duminică de la ora 11 la Sala Sporturilor Romeo Iamandi unde se va disputa întâlnirea dintre revelația campionatului, SCM Gloria Buzău și ASC Corona Brașov.

Fetele noastre vor avea o misiune dificilă , de a ține piept unei echipe cu rezultate spectaculoase în ultimii ani care se află pe poziția secundă în clasament.

Meciul va fi cu mult mai dificil decăt cel din etapa trecută de la Bistrița, unde fetele noastre au cedat la diferență de două goluri.

S-a demosnstrat însă că reduta de la Buzău este aproape invincibilă iar galeria le dă aripi fetelor în teren.

20181007_121240

Pentru gloria orașului si a sportului buzoian, este nevoie ca toți suporterii care iubesc handbalul să se mobilizeze din nou pentru a mai câștiga o bătălie.

Vestea bună este că oaspeții de la Brașov se tem de forța suporterilor dar și de lotul Gloriei care a făcut minuni pe teren propriu de la începutul campionatului.

De altfel și tehnicianul Coronei se aşteaptă ca meciul să fie dificil şi din cauza publicului buzoian care îşi încurajează frenetic echipa. „Cunosc foarte publicul buzoian şi cu siguranţă vom juca şi sub presiunea lor.” a declarat antrenorul principal al echipei Corona, Ion Crăciun.

Stafful tehnic al Gloriei este optimist și spune că fetele noatre se vor dezlănțui duminică.”Sunt foarte motivate pentru meciul de duminică și în mod categoric le vor face zile fripte brașovencelor. Nu se tem de numele mari pentru că au demonstrat că sunt o echipă omogenă, o adevărată forță în campionat. Dacă vom fi sprijiniți ca de fiecare dată de galerie sunt șanse mari să oferim o surpriză de proporții în campionat” ne-a declarat tehncianul Gloriei Dumitru Musi.

Haideți să venim cu mic cu mare duminică la sala Sala Sporturilor Romeo Iamandi din Buzău, ca să dăm o mână de ajutor fetelor și să propulsăm echipa noastră de suflet de pe locul 7, chiar în fruntea clasamentului !

Organizatorii au anunțat deja că pensionarii, elevii si studentii vor beneficia de bilete gratuite, pe baza unui cupon de pensie ,  carnet de elev sau de student.

Biletele la meci costă doar 10 lei și vor fi puse in vanzare la  casa de bilete de la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” după următorul program:

Vineri 26.10.2018, intre orele 10.00 – 18.00;

Sâmbăta 27.10.2018, intre orele 10.00 – 18.00

Duminică 28.10.2018 , intre orele 08.00-10.00

Urmărește-ne pe Google News