Tânăr drogat, internat vineri seara la UPU. Le-a spus medicilor că a consumat heroină

Crește alarmant numărul tinerilor care ajung la urgențele Spitalului Județean Buzău în urma consumului de droguri. Vineri seara, un tânăr de 26 de ani din Buzău a fost luat de o ambulanță din cartierul Poștă, cu simptome specifice consumului de substanțe psihoactive. În urmă cu aproape două săptămâni, un adolescent de 18 ani a murit răpus de drogurile ușoare.

Ajuns la spital, tânărul le-a spus medicilor că starea sa de rău a apărut imediat ce a consumat heroină. Ar fi obținut doza de droguri de la un dealer care vindea heroina în spatele unor blocuri de pe strada D. Filipescu.

Până ieri, șase tineri au ajuns la Spitalul Județean Buzău cu simptome specifice consumului de substanțe psihoactive. Medicii spun că au ajuns să se confrunte cu un val de tineri care se simt rău după ce consumă astfel de droguri, în cele mai multe cazuri etnobotanice.

“Am început să avem prezentări aproape zilnic. Pacienţi de vârstă tânără, liceeni sau vârstă apropiată vârstei de liceu, cu agitaţie psihomotorie, tahicardie, dispnee, simptomatologie care s-a ameliorat după tratamentul nespecific aplicat în urgenţă. În principiu, au zis că au fumat”, a declarat șeful secției UPU Buzău, Adrian Zoican.

Consumul de etnobotanice și alte substanțe cu efect psihotrop a devenit un fenomen îngrijorător la Buzău, în condițiile în care numai în ultima săptămână șapte tineri au ajuns la Spitalul Județean, cu simptome specifice consumului de substanțe psihotrope, majoritatea victimelor fiind elevi de 15-16 ani. Tot la Buzău, în urmă cu aproape două săptămâni, un adolescent de 18 ani a murit răpus de drogurile ușoare.

Urmărește-ne pe Google News