Tânăr de 33 de ani din Vâlcelele, acuzat de răpirea unui minor de 2 ani. Suspectul, trimis în arest pentru 30 de zile

Un tânăr de 33 de ani din localitatea Vâlcelele, a ajuns în arest pentru 30 de zile, pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Suspectul este acuzat că a luat un minor de doi ani din faţa casei bunicilor şi s-a făcut nevăzut.

Potrivit IPJ Buzău, fapta a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 luni, în jurul orei 13.00, de bunica minorului, o femeie în vârstă de 57 de ani, din Râmnicu Sărat.

Aceasta a alertat Poliţia după ce nepotul său în vârstă de doi ani a fost luat de pe stradă, de către o un necunoscut.

În urma cercetărilor s-a descoperit că, în ziua respectivă, un tânăr a trecut prin faţa locuinţei bunicii minorului, moment în care copilul se afla pe drumul public, în prezenţa unei rude.

Bărbatul a luat copilul în braţe şi a plecat, fără încuviinţarea rudei acesteia.

Tânărul a fost depistat la scurt timp, în apropierea locului comiterii faptei iar poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Vâlcelele.

Acesta a fost reținut luni de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Marți, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News