Spitalul de Urgență Buzău a primit 500.000 de lei, printr-o rectificare bugetară aprobată de Consiliul Județean

Conducerea Consiliului Județean Buzău a decis suplimentarea bugetului pe acest an al celui mai mare spital din județ, după ce valul patru al pandemiei a umplut până la refuz secțiile Covid-19 ale unității medicale.

Întrucât cheltuielile sunt mult mai mari decât de obicei, Spitalul de Urgență Buzău a primit, marți, 500.000 de lei, printr-o rectificare bugetară aprobată în cadrul unei ședințe extraordinare.

Suma va fi folosită pentru plata utilităților, dar și pentru suportarea altor cheltuieli pentru materialele sanitare, care au crescut considerabil pe fondul numărul foarte mare de pacienți din valul 4 al pandemiei.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a ținut să le mulțumească angajaților Spitalului Județean Buzău, dar și de la Serviciul Județean de Ambulanță, pentru efortul pe care îl depun, în această perioadă, pentru salvarea de vieți omenești.

Marți, pentru a patra zi la rând, triajul Unității de Primiri Urgențe se efectuează tot în holul de la intrarea în Spitalul Județean.

Urmărește-ne pe Google News