Senatorul AUR de Buzău, Valentin Roman, a criticat inițiativele legislative care vizează desființarea unor institute și entități de cercetare, susținând că astfel de măsuri ar afecta sistemul românesc de cercetare și educație.
În cadrul unei conferințe de presă a organizației județene AUR Buzău, Roman a afirmat că în Senat au fost dezbătute mai multe proiecte de lege inițiate de USR privind desființarea unor instituții de cercetare. „Soluția, din punctul de vedere al nostru, al AUR, nu este aceea de a desființa instituții. Un exemplu concret era cazul Academiei Oamenilor de Știință din România. Orice țară are o Academie a Oamenilor de Știință. Acolo unde sunt derapaje, acolo unde sunt nereguli, se pot face anchete și se pot remedia problemele”, a declarat senatorul.
Potrivit acestuia, eventualele probleme de management sau de utilizare a fondurilor publice trebuie corectate prin controale și măsuri administrative, nu prin închiderea instituțiilor. „Soluția nu este desființarea unei entități care se ocupă cu cercetarea, dar, din păcate, iată că USR pare că acționează după un plan bine prestabilit și cu pași mărunți pentru a distruge tot ce înseamnă cercetare românească, învățământ, educație și cultură”, a susținut Roman.
Liderul AUR Buzău a precizat că formațiunea sa va continua să se opună unor astfel de inițiative legislative, dar va susține verificarea modului în care funcționează instituțiile finanțate din bani publici.
„Noi, AUR, ne vom împotrivi întotdeauna unor astfel de inițiative, dar în schimb vom cere întotdeauna ca aceste entități să fie controlate”, a afirmat senatorul.







