Senatoarea PSD de Buzău, Carmen Orban, a prezidat masa rotundă cu tema „Fertilitatea și infertilitatea în România – nevoia de informare și educare”, organizată în cadrul Senatului, în colaborare cu Comisia pentru sănătate, Subcomisia pentru populație și dezvoltare și Revista Politici de Sănătate.
La dezbatere au participat parlamentari, reprezentanți ai Parlamentului European, ai autorităților din România, medici, pacienți și reprezentanți ai mass-media, fiind subliniată importanța natalității ca prioritate atât la nivel național, cât și european.
„M-am bucurat să am alături colegi senatori și deputați, dar și reprezentanți ai instituțiilor europene, ai autorităților, ai pacienților și ai mediului medical. Acest lucru demonstrează că natalitatea reprezintă cu adevărat o prioritate comună”, a declarat senatoarea PSD de Buzău, Carmen Orban.
Aceasta a evidențiat că demersurile pentru susținerea natalității au început încă din 2024, printr-o campanie derulată împreună cu Revista Politici de Sănătate, și au continuat prin inițierea unui proiect legislativ care vizează implicarea mediului privat.
Am inițiat un proiect de lege, deja aprobat în Senat, prin care companiile din România să fie stimulate să adopte măsuri concrete pentru sprijinirea vieții de familie și încurajarea angajaților de a deveni părinți”, a precizat aceasta.
Potrivit datelor discutate în cadrul evenimentului, o strategie națională și campanii de informare sunt considerate esențiale pentru gestionarea problemelor legate de fertilitate și natalitate. În același timp, au fost identificate obstacole precum lipsa sprijinului financiar, accesul dificil la tratamente și nevoia unor protocoale clare în sistemul medical.
„Este nevoie de politici integrate, de diagnostic precoce, tratamente accesibile și programe de informare. În același timp, trebuie să oferim sprijin real familiilor, prin facilități pentru părinți, flexibilitate la locul de muncă și acces mai bun la servicii medicale de fertilitate”, a mai declarat Carmen Orban.
Senatoarea a subliniat că va susține în continuare inițiativele legislative care vizează îmbunătățirea sănătății populației și sprijinirea familiilor tinere.
„România are nevoie de familii sprijinite, de copii doriți și de o societate care privește spre viitor cu încredere”, a conchis aceasta.









