Cei mai talentați tineri actori români au ocazia să impresioneze la Teatrul „George Ciprian” din Buzău într-o stagiune specială dedicată lor. Este vorba de „Săptămâna Teatrului Tânăr”, eveniment ajuns la ediția a șasea și care se desfășoară pana pe 16 noiembrie. Organizatorii promit spectacole de teatru cu teme diferite, pentru toate vârstele și gusturile.
„Săptămâna Teatrului Tânăr” este un festival organizat pentru al șaselea an consecutiv de Teatrul „George Ciprian” Buzău. Până pe 16 noiembrie, actori tineri care activează la teatre independente din țară sunt protagoniștii unor spectacole de excepție.
Pentru tinerii actori români, „Săptămâna Teatrului Tânăr” de la Buzău poate constitui o rampă de lansare.
Un spectacol pe care buzoienii nu trebuie să îl rateze va avea loc marți seară. Este vorba despre piesa „Pescărușul”, de Cehov, în regia Taniei Filip. Totodată, pe tot parcursul săptămânii, vor fi puse spectacole ale Universității Naționale de Artă Teatrală București, Teatrului „George Ciprian” Buzău, Teatrului Mic din Capitală și Teatrului „I.L. Caragiale” din Ploiești.
Biletul de intrare la un spectacol din cadrul festivalului costă 25 de lei, pentru adulți, și 15 lei, pentru elevi. Tichetele pot fi procurate de la sediul Teatrului “George Ciprian” dar și online, accesând pagina de internet a instituției.