S-a sinucis fratele chestorului Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române. Demisionase de curând din Poliția Locală

Fratele fostului comandant al Poliției Române a fost găsit spânzurat în casa sa din Nehoiu, județul Buzău. Florin Despescu avea 47 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Surse din apropierea familiei spun că fratele chestorului Bogdan Despescu suferea în ultima vreme de o depresie dar și de alte afectiuni.

Trupul neînsuflețit al lui Florin Despescu a fost descoperit de familie la domiciliul din localitea Lunca Priporului, orașul Nehoiu.

Potrivit unor apropiați, bărbatul trecea de ceva vreme printr-o depresie profundă iar în seara morții avusese o discuție cu soția după care a spus ca merge la somn. La scurt timp, femeia și-a găsit soțul spânzurat pe scara interioară după care a anunțat autoritățile.

Polițiștii au întocmit dosar penal. Anchetatorii iau în calcul ipoteza sinuciderii, chiar dacă victima nu a lasat în urmă niciun bilet. Florin Despescu avea 47 de ani, era căsătorit și avea doi copii.

El a lucrat până în urmă cu câteva luni la Poliția Locală Buzău de unde a demisionat pentru a se angaja mai aproape de casă.

Florin este unul dintre cei patru frați ai chestorului Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, care a fost demis din funcție după scandalul cu polițistul pedofil. Chestorul Despescu a fost schimbat din funcţia de Şef al Poliţiei Române la mijlocul lunii ianuarie, în locul lui fiind numit Cătălin Ioniţă.

Urmărește-ne pe Google News