Revoltă la ”Costin Nenițescu” față de măsura aducerii în școala lor a 1.300 de elevi din Colegiul Național ”Mihai Eminescu”

Reacții vehemente la proiectul de mutare a celor 1.300 de elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” în clădirile Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu”. Într-o conferință de presă organizată miercuri dimineață de Narcisa Dașu, directoarea Liceului Nenițescu, aceasta și-a exprimat revolta față de măsura decisă de autorități fără a fi consultată în prealabil și conducerea școlii de pe Transilvaniei.

”Nu am fost informată niciodată înainte despre o discuție despre mutare, ceea ce mi s-a părut foarte nepotrivit pentru că această decizie, care afectează foarte grav această școală, va duce la desființarea ei, și ar fi trebuit discutată și cu noi, cei care suntem aici – profesori, elevi, părinți, tot organismul de conducere”, a declarat Narcisa Dașu, directorul Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu”.

Aceasta a convocat, marți, ședința consiliului de administrație al liceului pe care îl conduce, iar azi dimineață, împreună cu o delegație de elevi, a mers la primarul Constantin Toma să își exprime nemulțumirea.

”Părerea mea este una foarte dureroasă pentru noi, elevii, pentru că am investit foarte multe sentimente în acest liceu, am fost la foarte multe concursuri și am încercat să ridicăm statutul nostru ca elevi în acest liceu (…) Suntem mai bine de 80% din liceu navetiști și o să pierdem întotdeauna ultimele două ore, adunăm și absențe, iar orele pe care le pierdem, cum o să le luăm? Cum o să putem să învățăm și să trecem mai departe? Domnul primar, sau cine a făcut această alegere, nu s-a gândit la asta, nu s-a gândit la noi”, a declarat Ramona Florina Stuparu, președinta Consiliului elevilor din ”Nenițescu”.

În replică, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, Florina Stoian, consideră că protestul celor din Colegiul Nenițescu este inutil. ”A fost ieri (Narcisa Dașu, n.r.), la mine, și i-am ascultat nemulțumirile. Mi-a spus că nu poate lucra cu directoarea de la Meserii și Servicii. I-am cerut să înțeleagă că hotărârea mutării elevilor de la Colegiul Eminescu, la Nenițescu rămâne finală și nu se va schimba nimic. Vor trebui să se împace cu situația și să colaboreze, nu să sperie profesorii că vor rămâne fără posturi”, a declarat Florina Stoian.

Mulți dintre elevii, părinții și profesorii de la fostul liceu Nr. 5 nici nu concep o asemenea mutare și sunt deciși să blocheze măsura Primăriei.

Astfel, mai mulți elevi ai Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu” au inițiat o petiție online prin care vor să blocheze mutarea în unitatea lor de învățământ a elevilor de la „Eminescu”. „Haideti sa ne spunem punctul de vedere in legatura cu aceasta schimbare! Aceasta decizie trebuie schimbata! Haideti sa ne unim pentru a nu-i lasa sa ne calce in picioare!”, se arată în textul petiției.

În cursul zilei de marți, conducerea Primăriei și cea a IȘJ Buzău au anunțat că elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” se vor muta, din toamnă, cu întreaga bază materială a școlii în clădirea Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu”, pentru o perioadă de cel puțin doi ani. În tot acest timp, elevii de la „Nenițescu” vor învăța în clădirea Liceului Tehnologic „Meserii și Servicii” de pe strada Bazalt.

Urmărește-ne pe Google News