Reprezentanți ai Senatului Republicii Cehe, primiți la Consiliul Județean Buzău în cadrul unei vizite oficiale

Reprezentanți ai Senatului Republicii Cehe au efectuat o vizită oficială la Buzău, unde au purtat discuții cu autoritățile județene privind modul de funcționare al administrației publice și provocările cu care se confruntă comunitățile locale. Din delegație a făcut parte și ambasadorul Cehiei în România, Martin Košatka.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Județean Buzău, fiind condusă de președintele instituției, Marcel Ciolacu. La discuții au participat și vicepreședinții Adrian Petre și Costin Stanciu, deputatul Romeo Lungu, precum și subprefectul Constantin Cristea.

Pe agenda întrevederii s-au aflat teme legate de organizarea administrativ-teritorială, protecția mediului și dezvoltarea turismului. Marcel Ciolacu a evidențiat diferențele dintre sistemele administrative din România și Cehia, arătând că numărul și structura unităților administrativ-teritoriale influențează ritmul implementării proiectelor de investiții.

Un alt subiect abordat a vizat impactul procedurilor administrative asupra proiectelor de dezvoltare și necesitatea găsirii unui echilibru între normele de mediu și nevoia de investiții, inclusiv în domeniul energiei regenerabile.

Autoritățile buzoiene au profitat de întâlnire pentru a prezenta principalele atracții turistice ale județului, punând accent pe Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului și Vulcanii Noroioși, obiective considerate reprezentative pentru potențialul zonei.

Potrivit conducerii Consiliului Județean, astfel de vizite pot crea premisele unor colaborări instituționale și ale schimbului de bune practici între administrațiile locale din cele două state.