Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, nouă şoferi fiind sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat, împreună cu polițiștii locali, au organizat şi desfăşurat ieri, mai multe acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonale şi responsabilizarea pietonilor care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice.
Doi conducători auto care nu au respectat semnificaţia culorii roșii a semaforului și unul care a efectuaat o depăşire neregulamentare, au rămas fără permise de conducere.
În cadrul acţiunilor au fost consiliaţi cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie și pietonii neatenți, șase dintre ei fiind amendați de oamenii legii.
Aparatele radar au înregistrat 22 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 5 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.
Cea mai mare viteză – 153 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui şofer de 31 de ani, din Grebănu, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Mihăileşti.
Totodată, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Sărat au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendat.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (7), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (2), dar şi 7 sancţiuni pentru alte abateri în trafic. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 2.504 de lei.