Primul centru de imunizare drive-thru din Buzău, deschis vineri, la ora 16.00, în parcarea Kaufland Sud

Primul centru de vaccinare drive -thru, din Buzău,  va fi deschis vineri, începând cu ora 16.00, în parcarea hypermarketului Kaufland Sud, din „Bariera Ploiești”.

Potrivit prefectului Silviu Iordache, comunitatea motocicliștilor, a decis să vină la inaugurare și să facă parte din primul lot al celor care se vaccinează în această locație. „Cu sprijinul Institutiei Prefectului din Judetul Buzau , Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău și hypermarketului Kaufland se va deschide în parcarea Kaufland Sud primul centru de vaccinare „drive thru”. Voi fi prezent acolo ca voluntar pentru a ajuta echipa de vaccinare, începând cu ora 16.00 #provaccinare #ROVaccinare #vaccinesforall” a precizat Silviu Iordache, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook.

Noul centru de vaccinare va fi deschis zilnic, în intervalul orar, 12.00-20.00.

Pentru ca formalitățile să dureze cât mai puțin, cei care doresc să se vaccineze, sunt rugați să printeze și apoi să completeze, următorul formular:

 

Urmărește-ne pe Google News