Primarul comunei Brăești, Adrian Perțea, afost găsit incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului comunei Brăești, Adrian Perțea care, în perioada primului mandat 2012-2016, ar fi executat simultan funcția de primar și cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Brătilești. Totodată, Perțea este acuzat că pe timpul mandatului de primar ar fi deținut și funcția de administrator a două societăți comerciale.

Agenția Națională de Integritate a anunțat în această dimineață o nouă listă cu aleși locali găsiți în incompatibilitate ori în conflict de interese.

Printre cei opt aleși locali în această situație se află și primarul ccomunei Brăești, Adrian Ion Perțea care, protrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016) a deţinut şi exercitat simultan şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale Brătileşti, respectiv funcţia de administrator în cadrul S.C. Tavi Trans S.R.L. şi S.C. Val Autotrans S.R.L..

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, însă Perțea nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Adrian Perțea a fost trimis în judecată în dosarul Mită pentru permise și a fost condamnat deja pe fondul cauzei.

Urmărește-ne pe Google News