Primăria Municipiului Buzău organizează o campanie dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)

În perioada 18 octombrie – 20 noiembrie, în contextul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice și Electronice, locuitorii municipiului Buzău sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor electrice și a deșeurilor voluminoase.

Primăria Municipiului Buzău, alături de ECOTIC, RER SUD și GreenWEEE organizează o campanie pentru locuitorii municipiului Buzău, dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a deșeurilor voluminoase.
Locuitorii au la dispoziție în cadrul campaniei preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor electrice și a celor voluminoase. Comenzile se vor face la numărul 0374 885 690, de luni până vineri în intervalul orar 7:00-14:00.

Colectarea se va realiza în funcție de zonă, conform planificării de mai jos. În urma programării colectării, deșeurile vor trebui scoase în fața porții casei/blocului până în ora 9:00, în ziua de colectare aferentă fiecărei zone.

Pentru a încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice și electronice de minim 15kg cumulate va primi un premiu instant, o umbrelă (în limita stocului disponibil).
Concomitent cu campania adresată cetățenilor, pe raza municipiului Buzău, se desfășoară și o campanie de colectare deșeuri electrice și electronice de la școli, persoane juridice și instituții publice. Procedura de predare este aceeași, comenzile se vor face la numărul 0374 885 690 iar preluarea acestora se va realiza în cursul săptămânii.