Premieră inedită de teatru, miercuri seară, în municipiul Buzău: „2032 Smart-Family” se joacă simultan în România și Italia

Este vorba despre spectacolul „2032 Smart-Family”, o producție a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, realizată în colaborare cu Industria Scenica din Vimodrone, Milano. Evenimentul cultural bifează câteva noutăți absolute.

Spectacolul de teatru „2032 Smart-Family” este unul telematic, pentru că se joacă simultan în România și Italia, cu actori și public în ambele țări. Actorii din cele două spații interacționează în timp real prin Internet.

O altă noutate absolută este aceea că unul dintre protagoniștii spectacolului este un robot. La conferința de presă care a prefațat noua producție a teatrului din Buzău, a fost prezent și Ogmios Z42, „robotul actor” care a făcut spectacol în prezența organizatorilor și a președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Actorii din cele două spații interacționează în timp real prin Internet

Distribuția din România o are în prim plan pe Aura Călărașu, actriță cunoscută publicului larg din serialul „Vlad”, și pe Smaranda Găbudeanu, actrița care îl controlează live pe robotul Ogmios Z42. Pe scena din Italia, joacă actorii Monica Buzoianu, Francesca Fatichenti și Giovanni Longhin.

Spectacolul „2032 Smart-Family” este o poveste din viitor. După ce Laura suferă un infarct, fiica ei, care locuiește în Italia, îi cumpără un robot social și conectează locuințele lor îndepărtate printr-un sistem inteligent de comunicare. Ogmios Z42 și camerele video pătrund, astfel, în viața familiei dispersate geografic.

În perioada noiembrie-decembrie 2022 sunt prevăzute, în total, nouă reprezentații pentru spectacolul de teatru „2032 Smart-Family”. Primul spectacol, programat miercuri, de la ora 20.00, va fi transmis la nivel internațional prin livestreaming, cu subtitrări în limba engleză, pe YouTube și pe website-ul Festivalului Național de Teatru.

Intrarea este gratuită în ambele țări la toate cele 9 reprezentații, dar numai pe bază de rezervare. Pentru a rezerva locuri în Buzău, puteți folosi sistemul de bilete on-line al Teatrului „George Ciprian”.