Petrecere de botez, la marginea Buzăului, oprită de polițiști și jandarmi. Zeci de participanți, amendați

Poliţiştii şi jandarmii au întrerupt duminică seara o petrecere de botez, organizată în incinta unui local, de la periferia municipiului Buzău.

Potrivit cotidianului Adevărul, care citează news.ro, petrecerea ar fi fost organizată de o față bisericească, care ar fi invitat la botezul propriului copil, peste o sută de persoane.

Potrivit sursei citate, acțiunea polițiștilor și jandarmilor, ar fi pornit în urma unei sesizări făcute, chiar de către unul dintre invitați.

Descinderea forțelor de ordine s-a soldat cu peste 20 de amenzi, petrecăreții părăsind localul la scurt timp după acțiunea poliției.

Prefectul interimar al judeţului Buzău, Adina Moiseanu, a confirmat razia de duminică seara, efectuată în incinta localului care a organizat ilegal petrecerea, însă nu a putut preciza cuantumul exact al amenzilor aplicate de forțele de ordine, sumele fiind în curs de centralizare.

Urmărește-ne pe Google News