Mașina în care se aflau patru tineri din cartierul buzoian Simileasca, a fost izbită intenționat de mașina unui interlop brăilean. După o ceartă petrecută într-o benzinărie din localitatea brăileană Jirlău, șoferii celor două autoturisme s-au șicanat în trafic, BMW buzoienilor fiind proiectat direct într-un stâlp.
Potrivit IPJ Brăila, azi-noapte, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Jirlău ar fi avut loc un eveniment rutier.
Din primele cercetări, s-a constatat faptul că, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Vișani, în urma unei șicanări în trafic avută cu un alt conducător auto, în vârstă de 25 de ani, din județul Buzău, ar fi tamponat vehiculul acestuia în partea din spate, moment în care acesta ar fi ricoșat și ar fi distrus un gard, răsturnându-se în afara părții carosabile, iar celălalt auto ar fi lovit un stâlp de electricitate.
Bărbatul de 31 de ani și celălalt pasager, în vârstă de 25 de ani, din comuna Jirlău ar fi părăsit locul evenimentului, fiind depistați, la scurt timp, de polițiști la un spital din apropiere.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi bărbați din Brăila, dar și a celorlalte patru persoane aflate în autoturismul lovit, un BMW X5, acestea având vârstele cuprinse între 21 și 35 de ani, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că bărbatul de 31 de ani avea o îmbibație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că brăileanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție.
Brăileanul care a provocat accidentul se numește Florin Bot. El apare pe rețelele de socializare în clipuri filmate la volan, deși polițiștii spun că nu are permis de conducere. Conform unor surse, după producerea accidentului, mai mulți tineri din Buzău au sosit în Jirlău și au amenințat că recurg la forță dacă nu află cine a fost la volanul mașinii care a provocat coliziunea.