Comuna Mărăcineni a sărbătorit în acest weekend inaugurarea unui parc de joacă destinat copiilor, situat în extremitatea vestică a satului Căpățânești. Parcul poate fi accesat prin DJ 203K, pe strada Balastierei.
Evenimentul a adunat peste 200 de copiii de la toate grădinițele din comuna Mărăcineni. Micuții însoțiți de educatori au descoperir o locație special amenajată și mobilată după modelul parcurilor de joacă din universul Disney.
Ziua festivă a fost marcată cu un spectacol de teatru pentru copii, cu actori care au interpretat povestea Cenușăresei, adaptată pentru micile spectatoare.
„Cu bucurie în inimi și emoție în glas am deschis, astăzi, larg porțile parcului din satul Căpățânești, comuna Mărăcineni. Ne-au fost alături copiii, cei pentru care am și creat acest loc minunat, sigur și primitor, în care de acum înainte se pot juca și distra în voie! Am încercat să oferim aici toate condițiile, de la asfaltarea căilor de acces până la amenajarea peisagistică și la realizarea zonelor de joacă pentru cei mici. Ne-am bucurat de o participare numeroasă, de la cei mai mici până la cei în vârstă, iar cu toții au gustat din plin momentul inaugurării. Jocurile, cântecele și activitățile distractive au completat atmosfera de sărbătoare, aducând zâmbete pe chipurile tuturor.” a declarat edilul localității Mărăcineni Constantin Dumitru.
Parcul început în toamna anului trecut a fost amenajat pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați, fiind finanțat integral din bugetul local al comunei Mărăcineni. El va fi deschis zilnic între orele opt dimineața și nouă seara.