(P) Ignoranța naște tragedii

Spitalele din stat din România au ajuns un loc sumbru, un loc de care lumea se ferește. Ne plângem de condițiile insalubre, de lipsa de dotări, de medicii nepregătiți, de corupție sau de lipsa de respect. Și asta nu de ieri de azi, ci de zeci de ani. De mai bine de 30 de ani, experiența noastră în spitale este marcată de teroare, în loc de speranță, de teamă, în loc de încredere.

Și ca și cum nu era destul că experiențele individuale erau înfiorătoare, au venit peste noi tragedii îngrozitoare. Semnalele de alarmă trase până atunci nu au fost suficiente. Așa au apărut:

  • incendiul de la Maternitatea Giulești care a ucis cinci nou-născuți și a distrus viața multor altora;
  • tragedia de la Colectiv care a scos în evidență incapacitatea sistemului medical de a-și proteja pacienții;
  • 9 incendii serioase în alte spitale județene sau municipale din țară, despre care se știe mai puțin pentru că nu s-au soldat cu victime

Niciuna dintre aceste nenorociri nu a fost suficientă pentru a determina o schimbare în modul în care este organizat și administrat sistemul sanitar din România. Iată că a trebuit să mai suferim o lovitură: incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în care 10 oameni au murit arși de vii.

La fiecare 4 ani primim o lungă listă de promisiuni, care să ne dea speranță că, în curând, totul ar putea fi mai bine, după care îndurăm alți 4 ani de neputințe până să ni se aprindă din nou speranța că s-ar putea schimba ceva. În plus, suntem făcuți părtași la o vină colectivă, la neputința clasei politice de a reforma sistemul de sănătate, deși nu noi am avut răspunderea să reparăm ce este stricat.

Nu, nu e o vină colectivă, nu suntem toți la fel. Unii dintre noi am arătat problemele din sistem, am scos la iveală neputințele sale și am încercat să le facem cât mai vizibile, astfel încât cei care pot schimba ceva să nu se mai poată preface că nu există probleme. Pentru că adevărata cauză a acestor tragedii, sursa lor este nepăsarea și ignoranța celor care ar fi putut face ceva, dar s-au uitat în altă parte.

E momentul să se schimbe ceva! E timpul să reparăm sistemul sanitar, să îl întoarcem cu fața către pacienți, să salvăm ce este bun și să schimbăm ce ne face rău!Echipa Alianței USR PLUS crede că această schimbare este posibilă, știe ce pași trebuie să urmăm pentru a pune lucrurile pe făgașul normal,are un plan concret de reabilitare a sistemului medical și, cel mai important, are oameni care vor fi #întotdeauna cinstiți și întotdeauna aproape de cetățeni.

Vino la vot pe 6 decembrie și alege echipa care vine cu planuri concrete, nu cu promisiuni!

 

Urmărește-ne pe Google News