(P) 350 de euro lunar pentru “A doua șansă”

Un sfert dintre studenți renunță la studiile universitare pe parcursul anilor de facultate.

Aceeași este proporția și când vine vorba despre elevii din învățământul preuniversitar, iar specialiștii în educație din diverse asociații și autorități din domeniu prognozează că după pandemia de COVID-19 cifrele vor fi și mai ridicate.

Primul argument al renunțării la studii este dat de lipsurile materiale. Spre exemplu, în zona județelor din Carpații de Curbură accesul elevilor la educație este îngreunat de lipsa noii tehnologii – tablete, dar și internet.

Care este soluția primului ministru Ludovic Orban pentru îndreptarea sistemului de educație? Una singură: păstrarea școlilor închise și a elevilor departe de educația necesară dezvoltării.

Ȋn timp ce liberalii nu iau decizii pentru ca numărul tinerilor needucați să nu crească și implicit pe viitor cel al șomerilor neidemnizați, social-democrații le propun romanilor prin programul de guvernare să-și continue studiile.

PSD aduce “A doua șansă” – programul național prin care tinerii primesc primă de instruire de 350 de euro/lună pentru a-și finaliza studiile gimnaziale, liceale sau de ucenicie, dar și pentru persoanele care au abandonat studiile.

PSD are în vedere în aceasta ultima categorie tinerii NEET – tineri care nici nu învață, nici nu lucrează și denumiți la nivel european Not in Education, Employment or Training. Suma este destinată să acopere transportul, masa, cazarea și rechizitele, cu condiția finalizării studiilor, fără a mai întrerupe școlarizarea.

Urmărește-ne pe Google News