Operațiune fulger a poliției buzoiene: cinci persoane reținute pentru contrabandă cu țigări

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au depistat în flagrant, zilele trecutw, mai multe persoane care ofereau spre vânzare țigarete în zona centrală a orașului.

Suspecții au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea investigațiilor, iar cazul a fost preluat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 36 și 59 de ani, toți din municipiul Buzău. Polițiștii au ridicat peste 36.000 de țigarete pentru continuarea cercetărilor.

Pe numele celor cinci persoane a fost întocmit dosar penal pentru deținerea de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau cu marcaje false, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 227/2015 – Codul Fiscal.

După administrarea probelor, sub coordonarea Parchetului, polițiștii au dispus reținerea celor cinci suspecți pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați procurorilor pentru luarea unei măsuri preventive.