O mașină cu turiști, blocată în noroi, spre „Lacul Vulturilor”

Doi adulți și un copil au rămas blocați în Munții Siriului, după ce autoturismul lor s-a împotmolit în noroi, cei trei fiind salvați aproape de miezul nopții, de jandarmii.

O persoană din București a sesizat duminică seara la 112, că trei persoane, pe care le cunoștea, au mers către Lacul Vulturilor cu autoturismului și au rămas blocate în traseu.

În zonă s-a deplasat o echipă de căutare compusă din trei jandarmi montani din cadrul postului Nehoiu, doi politiști și primarul comunei Siriu.

Deși deplasarea echipei de intervenție a fost una dificilă, pe fondul traseului afectat de condițiile meteo din ultimele zile, cele trei persoane, doi adulți și un minor, au fost depistate în jurul orei 00.00, iar în contextul în care autoturismul lor nu a putut fi deblocat din noroi, au fost transportate în Siriu cu o autospecială.

“Pe aceasta cale, date fiind condițiile meteo din ultimele zile, precum și prognozele anunțate, recomandăm turiștilor să se documenteze temeinic în ceea ce privește traseele montane ce urmează a fi parcurse, să evite zonele semnalate cu riscuri și să programeze excursiile astfel încât să evite deplasarea după lăsarea întunericului.”, aubprecizat reprezentanții IJJ Buzău.

Urmărește-ne pe Google News