O “Cafenea liberală” specială la Buzău

În ziua îl care l-am comemorat pe marele om de stat Ion I.C. Brătianu, la 95 de ani de la trecerea sa în eternitate, tinerii liberali buzoieni au organizat o nouă întâlnire în cadrul proiectului “Cafeneaua liberală”.

Alături de ei a fost și deputatul Gabriel Avramescu, președintele PNL Buzău.

Cei aproximativ 60 de tineri liberali prezenți i-au avut ca invitați speciali pe președintele Senatului României, senatorul Alina Gorghiu, și pe primarul comunei Lopătari, din județul Buzău, Claudiu Constantin.

Tema abordată la această ediție a fost comunicarea, ca premisă a evoluției în carieră și în politică.

În cadrul dezbaterii, tinerii liberali au putut pune întrebări invitaților. Printre cele mai interesante întrebări adresate de participanți au fost cele referitoare la stadiul proiectului de lege privind introducerea dreptul de vot începând cu vârsta de 16 ani, la calitățile necesare unui lider politic, experiențele politice, sau cele referitoare la initiativele legislative cele mai importante ale invitatei.

Raportându-se la exemplul personal, invitații au subliniat că pentru cariera politică este foarte importantă o foarte bună pregătire profesională, să ai spirit de echipă și, cel mai important, să urci în mod natural în ierarhia de partid, să pornești de jos.

“Mă bucur să văd că această inițiativă, care s-a născut din dorința de a aduce într-un cadru relaxat politicieni și viitori politicieni, devine din ce în ce mai populară printre tinerii buzoieni. Văd la fiecare ediție tineri entuziaști, plini de idei și inițiative. Tinerii care au participat la această ediție au reusit să afle de la invitați despre cariera în politică, exemple de bune practici pe baza experiențelor trăite de invitați, dar și despre responsabilitatea pe care o avem noi, politicienii, indiferent dacă vorbim de aleși locali sau parlamentari. Le mulțumesc colegilor mei că au acceptat invitația și îi aștept și la alte ediții!” a declarat președintele filialei PNL Buzău, Gabriel Avramescu:

Urmărește-ne pe Google News