Noul pod peste râul Buzău ar putea fi deschis la începutul lunii iunie

Lucrările la podul de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, sunt pe punctul de a fi finalizate, iar noua construcție ar putea fi dată în folosință cel mai târziu în luna iunie.

Lucrările au fost întârziate cu câteva luni din cauza unor viituri puternice, produse în primăvara anului 2018, care au distrus cofraje metalice și subansamble prefabricate, ale noului pod.

Cel mai târziu în luna iunie, se va putea circula cu mașinile peste râul Buzău pe noul pod de la Vadu Pașii, în prezent aflat în construcție.

Este promisiunea constructorilor către autoritățile buzoiene, care dau asigurări că nu vor mai exista întârzieri de execuție și că lucrările avansează în ritm alert.

Lucrările la podul de la Vadu Pașii au fost supravegheate permanent de autorităţi, deoarece este un obiectiv vital pentru dezvoltarea comunei Vadu Pașii.

De altfel autoritățile locale vor implementa de luna viitoare, ample lucrări de modernizare la calea rutieră care va face lăgătura cu noul pod peste râul Buzău.

Autoritățile din Vadu Pașii vor reabilita Strada Orașului, cu peste 20 de miliarde de lei vechi, urmând ca în curând să fie organizată și licitația de atribuire a lucrărilor.” Această stradă va fi modernizată la cele mai înalte standarde. Vom.avea stâlpi de iluminat, cu leduri pe marginea drumului iar lucrările de asfaltare se vor întinde pe o distanță de peste 700 de metri, până la marginea podului. Tot pe marginea drumului vom monta rigole de beton pentru scurgerea apei. De asemenea vom trece și la implementarea canalizării și reabilitarea branșamentelor la apă pe Strada Orașului, urmând ca la deschiderea podului să fim pregătiți să asigurăm condiții de trafic moderne.” a precizat Primarul Gheorghe Firon.

Noul pod peste râul Buzău este construit cu bani de la Ministerul Dezvoltării, investiţia ridicându-se la peste 26.000.000 de lei.