Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmtricularea Vehiculelor Buzau, a inplementat începând de miercuri noi măsuri pentru optimizarea desfășurării activităților la ghisee.
Astfel, in situația inregistrării unui numar mare de solicitari pentru operatiuni fara programare online la inceperea programului zilnic de lucru, accesul la ghisee se va face în ordine alfabetica, luand in considerare numele de familie al solicitantului.
„Statul român funcționează după reguli, iar în curtea Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău, activitatea trebuie să decurgă în litera legii.”
Acesta a fost mesajul transmis, astăzi, de prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea, care alături de subprefectul Constantin Cristea, a mers, personal, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, în prima zi în care a fost implementată noua măsură care reglementează accesul cetățenilor la ghișeul fără programare online.
Conform noii proceduri, începând de astăzi, accesul persoanelor care nu au programare online se va face în ordine alfabetică, și nu în ordinea sosirii sau conform altor criterii, eventual pe baza unor liste întocmite de persoane neautorizate.
„Spre mulțumirea noastră, oamenii au primit cu deschidere această nouă măsură menită să aducă echitatea și să îndepărteze practicile care se desfășurau dincolo de litera legii, de procedurile specifice acestui serviciu public comunitar. Operațiunile gestionate de statul român trebuie să se desfășoare drept, imparțial, cu corectitudine, liniște, în limite legale, cu respectarea ordinii și drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale riveranilor,” a declarat prefectul județului, Daniel Țiclea.
La rândul său, subprefectul Constantin Cristea, coordonator al S.P.C.R.P.C.I.V. Buzău, a anunțat că va fi prezent, personal, în sediul serviciului, atât în zilele următoare, cât și săptămâna viitoare, pentru a se asigura că noua măsură este respectată și își atinge efectul scontat.
În prezent, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor funcționează trei ghișee, dintre care două pentru persoanele care își fac programare online.
Începând din data de 6 decembrie 2023, accesul la ghișeul fără programare online se realizează în ordine alfabetică.
Nu se va admite nicio alta procedura de prioritizare a accesului la ghișeul fara programare online. Lista de acces va fi stabilita exclusiv în ordinea alfabetică a numelui de familie al solicitantului.
Nu se vor accepta liste intocmite de catre terte persoane sau alte aprecieri subiective. Toți solicitantii sunt rugati sa respecte procedura oficială de acces la ghiseu.